Cu bicla prin Podisul Hartibaciului - 9 septembrie 2012

Dupa multe week-end-uri de Crai, se cerea ceva anume, se cerea altceva, o schimbare. Mai vroiam sa mai vad si altceva, vroiam sa mai practic si alt sport in afara de trekkingul si cataratul pe munte. A venit Marius cu initiativa de a incepe sa facem turele de bicicleta pe care ni le propusesem demult. Fa tu Marius traseul, ca vin si eu. Gaseste Marius un traseu de vreo 50 de km pe bikemap. O sa ajung rupta-n cur de la sa, dar macar stiu ca am facut ceva. Dar nu ma lasa terapeutul, ca cica pozitia de stat pe bicla este cea mai nefavorabila pentru spondiloza si atata ma sperie, ca pana la urma ma convinge sa facem un traseu mai scurt. Modifica Marius programul si pana la urma rezulta ca vom face vreo 25 km. Pana la urma atata am scurtat traseul atat de mult ca au rezultat numai 15 km, nici macar obosita nu am ajuns acasa.

Am lasat o masina la Hosman, de unde am plecat cu cealalta masina pana in Noul Roman. Abia din Noul Roman am inceput traseul nostru propriu-zis, deci cam jumate din traseul pe care ni-l propuseseram. Plecam din Noul Roman si o luam pe o strada care iese din sat si ne duce spre urmatorul sat, adica spre Poienita. Trecem calea ferata si incepem sa urcam, dar nu pentru mult timp, caci dam de un drum banal de tara.

Nu mergem noi mult, ca intram intr-un satuc micut, cochet, cu niste casute superbe, dar mai toate parasite, dar care iti dau un aer atat de intim si de liniste si pace. Intram pe ulita satului si pedalam cu ochii atintiti ba la stanga, ba la dreapta. Satul inainte cica se numea Gainari,de la numele cotetelor de gaini ?!

Ajungem la biserica principala care isi ridica turnul clopotnita mare si alb in lumina razelor puternice de soare. Mai departe mai vedem o alta turla de biserica, semn ca in acest sat micut, au fost mai multe confesiuni - cica una era greco-catolica si una ortodoxa. Depasim bisericile si incepem sa urcam pe ulita, uitandu-ne fascinati la casutele care se desfasoara pe ambele fronturi. La un capat de lume, ajungandu-se numai pe un drum de caruta, nu a venit nici dracu sa faca vreo vila moderna si smechera. Au ramas casutele micute si dragute, asa cum le facea el taranul roman cum stia mai bine. Sunt de-a dreptul fascinata de unitatea de ansamblu a satucului.

Unele casute sunt organizate in jurul unei mici fundaturi, altele se insira in lungul ulitei ce iese din sat, alte livezi si garduri vechi de lemn alcatuiesc un peisaj parca inmarmurit in timp, dominat de liniste. Aici nu mai traiesc decat cativa oameni uitati de lume, batranei, care abia daca ii mai vezi duminica pe strada. Toata lumea sta prin case, la gura sobei, si lasa ca timpul sa-si puna amprenta peste aceste locuri.

Inainte sa se termine satul cu o ulita ce urca cu ultimele case spre culmea dealului, viram pe un drum la stanga si ne inscriem pe o curba de nivel care ne va duce de acum inainte spre paduri, culmi de dealuri si stane cu vedere spre Muntii Fagarasi. Drumul merge putin paralel cu satul, apoi incepe sa serpuiasca in lungul unei vai, apoi dintr-o data se termina. Cica trebuie sa viram in dreapta sus zice Marius, consultand de zor GPS-ul, drept pentru care ma conformez si incep sa imping bicla la deal, ca din panta aia este imposibil sa pornesc.

Impingem la deal o portiune, abia reusesc sa ma sui iar pe bicicleta, ca urmeaza niste sleauri de abia reusesc sa nu bag bicla in ele. Jos iarasi de pe bicicleta si impins din nou, pana se mai domolesc santurile cat casa. Pe aici probabil ca au urcat cu tractoare sau cu ceva cu roti mari, ca nu au protejat deloc noroiul. Viram pe drumul ce urca abrupt spre stanga si ne apropiem de intrarea in padure.

In poza de jos si cea de sus: din tainele a cum se impinge bicicleta la deal. Aici drumul se domolise mult in comparatie cu ce fusese mai jos.

Suntem in sfarsit in padure, o padure superba, si pedalam pe drumul care se ghiceste aievea printre frunzele uscate cazute la pamant. Facem la stanga si in scurt timp iesim din padure si dam de intinderile de dealuri ce despart Valea Hartibaciului de Muntii Fagarasi. Pe aceste dealuri ne vom tot plimba, in speranta de a prelungi traseul, dar realitatea din teren era foarte clara: in vreo 5 km puteam ajunge deja la Hosman, mult prea devreme pentru planurile noastre si mult prea devreme ca sa fi obosit sau sa ma fi rapus pe mine durerile de de la saua bicicletei.

Urcam in culmea dealului si ca sa nu coboram pe partea cealalta la Fofeldea, ne angajam in stanga pentru a merge oarecum paralel cu creasta Fagarasilor pe care nu ii scapam din priviri. In acelasi timp, Marius nu scapa din priviri GPS-ul. Nu l-a scapat din ochi nici un moment, tot timpul se uita la el si trebuie sa recunosc ca ne-a prins foarte bine si ne-a scos de pe orice drum de caruta sau de animal am nimerit.

Cu ochii atintiti la Fagarasi incerc sa imortalizez a lor creasta. Panorama aceasta ne va acompania mare parte din drum de acum inainte, pentru ca la o intersectie din varful dealului vom alege sa mergem in continuare pe la liziera padurii ca sa vedem muntii, si nicidecum sa coboram deja spre Hosman.

Drumul pe care vom merge noi va urca si cobora pe dealuri, pastrand limita padurii, iar cand coboram prea mult spre Olt si riscam sa ne departam, mai viram pe cate un drum inapoi spre padure ca sa nu ne departam de Hosman (satul fiind undeva de partea cealalta a dealului si a padurii).

Cu ochii atintiti la Fagarasii din zare, ne rupem cu greu de privelisti si ne bagam nasul in padure

Parca am fi in padurea spanzuratilor. Intram in padure si traversam scurta portiune care presupune culmea dealului impadurit, urmand sa coboram abrupt pentru cateva zeci de metri pe ceva ce seamana a drum. Apoi iesim deja din padure si incepem sa mergem pe un drum care cica ar trebui sa ne scoata direct in Hosman.

Pedalam spre culmea dealului, de unde intr-adevar, nu numai ca vedem Hosmanul jos in vale, dar indarat inca mai putem vedea niste creste fagarasene. Drumul de acum inainte va fi clar spre Hosman, deja se vede turnul bisericii fortificate si pe noi ne mananca palmele sa ajungem sa vizitam ansamblul.

Totusi, in drumul de coborare spre sat, oprim la nea' ciobanul sa aflam care este treaba. Treaba este ca ciobanul se mira tare ca am venit tocmai de la Noul Roman (de parca el cu oile nu ar merge destul), dar el cu oile nu are concediu si zile libere si trebuie sa le pasca si duminica. Lui i se pare foarte normal si pare resemnat cu aceasta situatie, pare-se ca totusi face ce vrea si asta face de cand se stie.

Ajungem in Hosman pe o ulita secundara, coboram spre sat si, cand dam de locul de adapat, viram la stanga pentru ca vedem in spate turnul de la biserica fortificata. Asta era scopul nostru principal, asa ca ne ducem glont acolo sa vedem cine ne poate deschide.

In fata cetatii, usa ferecata si un numar de telefon la care sunam pentru a veni cineva sa ne deschida si sa ne lase si pe noi sa vedem inauntru. Zabovim ceva vreme prin biserica, prin jurul bisericii, ne mai interogam cu nenea ca sa aflam mai multe despre biserica. Eu dau si roata la toata incinta ca sa nu-mi scape mie vreun detaliu si imortalizez toate cadrele.

Biserica, cat si incinta de un alb sclipitor, o gradina din pacate necultivata, nearanjata, nepusa in valoare, cica bani pentru restaurare nu sunt, iar acea asociatie Hosmanul Durabil s-a ocupat numai de reabilitarea morii unde fac si paine.

In drum spre masina lasata la brutaria nou deschisa intalnim insa si un alt mod de a merge cu bicicleta.

Toata satra de pitici / A plecat cu mari si mici / Cu pedale si zambici / Pana vor face basici !

Ajungem la masina, ne dezechipam, punem toaclele sus pe portbagaj si pornim inapoi sa recuperam masina lui Marius lasata in Noul Roman. Puteam bine mersi sa facem si drumul intors peste dealuri pana la locul de unde plecasem, dar dintr-o eroare de calcul a kilometrilor ne reiesise prea mult si am concluzionat noi ca mai bine mergem cu 2 masini. Pe drum in schimb mai oprim la ansamblul bisericii fortificate de la Chirpar, care are cel mai inalt turn clopotnita de pe Valea Hartibaciului cica.

Inainte sa trecem Oltul, ne oprim si la ruinele abatiei cisterciene de la Carta - aici unde a fost celebrul santier medieval, de unde plecau curente si idei, mesteri si calugari, influentand multe alte santiere de biserici fortificate din sud-estul Transilvaniei.